Oamenii privesc renunțarea ca pe o slăbiciune, și uneori au dreptate. Renunțarea care e sinonimă cu delăsarea influențează negativ și distruge orice parte de optimism din noi, uneori și din realism. Dar, renunțarea la oameni, amintiri, resentimente este ceea ce numesc eu dificil și în niciun caz o slăbiciune. Să speri, să lupți și să visezi că totul se va întoarce în favoarea ta, a voastră... în timp ce doar tu speri, lupți, visezi, este mai mult masochistă. Nu poți spera, lupta si visa pentru doi. Vrei, dar asta nu pare să conteze
în circumstanțele neplăcute ale vieții și mai mult de atât, nu va schimba nimic. Trec ani pe lângă noi, oportunități, oameni, iar tot ceea ce noi facem este să așteptăm imposibilul de la persoane care nu ni-l vor da niciodată. De ce alegem răul? Pentru că răul a fost cândva bun și pentru că complexul de Dumnezeu se află în fiecare din noi, dar adevărul este că nu putem să facem nimic pentru anumite persoane ..și poate nici nu trebuie. Cineva spunea odată: dacă iubești pe cineva, trebuie să le dai drumul. Un citat supraapreciat și neînțeles în toată frumusețea și în tot misterul lui. Conștientizează că poate tu ești răul, conștientizează că poate ești "legat" de cineva care are nevoie să exploreze lumea, și când zic lumea, zic metaforic desigur!
Lasă-i! Iubește-i în continuare, dar lasă-i.
