Tot

Viaţa asta îi abstractă. Aş vrea să o înţeleg, şi nu aş vrea. Poate că sunt eu prea nehotărâtă sau îmi este teamă. Când în sfârşit fără resentimente poţi să priveşti viitorul, te întrebi dacă e ceva greşit cu tine, dacă e ceva greşit că nu mai iubeşti. Şi ai primit o poruncă clară : "să iubeşti pe aproapele tău ca pe tine însuţi", şi ca întotdeauna .. tu eşti problema. Ştii că ai pe Cineva care te înţelege? Cineva care a fost şi El ispitit la rândul Lui? A plâns. A dormit. A mâncat. A făcut ceea ce facem şi noi, a trecut prin ceea ce trecem şi noi. SUNT SIGURĂ. Şi atunci??? De ce mai ai nevoie de altceva? De ce? Pentru că vrem mai mult, pentru că nu este niciodată suficient. E jalnic. Dar El ne iubeşte, aşa imperfecţi cum suntem. Mulţumesc Tată, Fiu, Duh Sfânt !!

Something!

And so it came to be

this isolation that I am

I can only look to me

to find the way it all began -

this confusion, constant

hunger for something more than this

I strive to find this being

that I envision, yet seem to miss.

Could it be that I am empty-

or maybe a little lost?

Could it be that I am lonely,

or seek happiness at any cost?

This never-ending Something

that I am living deep inside,

depicts the illusion of myself

and all I have to hide.

p.s poezia nu-mi aparţine.

Crema de mâini

E incredibil ce efect poate avea o atingere involuntară, un salut de bună dimineaţa, sau un zâmbet bâlbâit.
Toată atenţia ta se îndreaptă spre ceva ce tu crezi, şi speri că va fi pentru totdeauna. Focalizat doar pe vise, nu mai vezi realitatea. Şi dintr-o dată, atunci când te aştepţi mai puţin, un "mesager", care era tot timpul lângă tine, acum te avertizează că lumina e oprită demult şi tu continui să mergi fără să îţi dai seama că mergi spre necunoscut. Un necunoscut cunoscut doar de tine, in aparentă. Retrăieşti din nou fiecare secundă acoperită de fiecare minut si de fiecare oră. Şi atât. Să evadezi? N-ai unde. Şi dacă minciuna nu te atinge, adevărul sigur o va face. Totul e efemer. Totul doare. Totul e amuzant intr-un mod ironic, evident, pentru că la asta ne pricepem cel mai bine. Totul e prea apreciat, sau neapreciat. Totul se rezumă la zâmbet. Totul se rezumă la amintiri, lacrimi. Nimic nu se rezumă la Dragoste! Şi cam atât..la fel ca şi crema de mâini, miroase bine şi iţi oferă o senzaţie plăcută pe moment. Cuvântul cheie??? Moment !

sentimente abstracte.

 Ieri, azi, mâine..îmi e deajuns El. Umbra aripilor, felul în care îngrămădeşte apele mării şi toate sentimentele e mai mult decât suficient. Cred. Sper. Iubesc. Plâng. Râd. Zâmbesc. Cresc. Toate datorită Ţie. Îţi mai aduci aminte atunci când, credeam că nu mai are rost să merg înainte, şi am alergat în întuneric? Cum am ieşit? Nici eu nu ştiu, dar ştiu că Îţi mulţumesc !! Adierea vântului mă mângâie, mă ridică mai sus, îmi taie respiraţia. Şi ce dacă nu primesc răspunsurile dorite? Şi ce dacă privesc înapoi? Şi ce dacă nu văd ceea ce vreau să văd?Şi ce dacă nimic nu mai e la fel? Şi ce dacă nu pot schimba lumea? Şi ce dacă iubesc şi nu sunt iubită?  

 Privesc în jurul meu, şi imaginea ce cândva nu o să o mai am în faţa ochilor, am ajută să zâmbesc, şi să-mi aducă aminte că, Cineva mă iubeşte ! 

Prea mult.

 M-am săturat să văd cum lipsa de comunicare strică relaţii. Doar săptămâna asta am realizat că, numai  eu cunosc 8 cazuri în care necomunicarea a dus la destrămarea prieteniilor sau a căsniciei (dacă m-aş chinui mai tare să-mi aduc aminte poate ar fi mai multe de 8). 

 Mulţi dintre noi, sunt convinsă, am dori să avem o telecomandă, ca în filmul "Click" cu Adam Sandler şi să o folosim în foarte multe situaţii neplăcute, discuţiile importante, exteriorizarea sentimentelor ş.a.m.d. 

 Disappointed... 

Ce deteşti cel mai mult la un om?

 Acum aproximativ două luni am postat un articol cu titlul "Ce apreciezi cel mai mult la un om?". M-am gândit că ar fi interesant să postez un alt articol cu opusul întrebării.. "Ce deteşti cel mai mult la un om?". Am adunat câteva păreri şi iată ce a ieşit.

 Simona: Ipocrizia 

 Ruben: Înşelătoria 

 Alexanda: Minciuna 

 Ioana: Nesimţirea 

 Brigi: Minciuna 

 Eve: Minciuna 

 Dora: Ipocrizia 

 Dorian: Minciuna 

 Vivi: Minciuna 

 Diana: Infidelitatea 

 Andreea: Minciuna 

 Ani: Imaturitatea şi victimizarea 

 Paula: Ignoranţa 

Corina: Zgârcenia şi indiferenţa

 Un studiu arată că, o persoană obişnuită spune trei minciuni într-o conversaţie de zece minute. That's interesting. Nu cred neapărat în acest studiu, dar sunt convinsă că toată lumea minte. Şi de ce să ai aşteptări de la cei din jurul tău să nu te mintă, când şi tu o faci. Cred că mulţi dintre noi mai avem de lucrat la acest capitol. No offence. 

 Urăsc la un om delăsarea. Ca să fiu mai bine înţeleasă, detest neglijenţa unui om, nepăsarea, indiferenţa aia intenţionată, care crezi tu, îţi dă un aer mai important. Şi nu în ultimul rând, părăsirea unui lucru care l-ai început şi îl laşi aşa...'în aer', fie că e vorba de o relaţie, de o obligaţie sau de orice altceva. Pentru mine asta înseamnă delăsare, şi Doamne! ce enervantă poate fi.

P.S. When nothing goes right...go left.

Pete Yorn - Lose you

Oamenii nu se schimbă

                                                 

         În seara asta, o cunoştinţă mi-a adresat o întrebare : "te-ai gândit să scri pe blogul tău despre schimbarea care se produce în om cu trecerea vremii?" Well, nu m-am gândit, dar cred că acuma îi oportunitatea cea mai bună să spun că, "omul nu se schimbă" 

  De ce cred asta? Poate pentru că am primit prea multe promisiuni, şi am rămas dezamăgită de fiecare dată.Sunt enervanţi, sâcâietori, supărăcioşi, mincinoşi etc. Oamenii nu se schimbă. Îşi schimbă sentimentele, abordările, experienţele..şi cam atât! Sunt mult prea egoişti, plini de sine şi irascibili. Îi iubim, dar asta e irelevant. 

 Am fost judecată în ultima vreme pentru afirmaţia "nu am încredere în nimeni". Ce-i greşit? În orice relaţie vezi egoism. Pentru ce avem prietenii? - să ne descărcăm, să avem cu cine ieşi, ş.a.m.d. 

 Cum ziceam, în relaţii, căutăm întâi să ne simţim noi bine, să fim fericiţi. Încă nu am auzit pe nimeni spunând "sunt prieten cu 'x' pentru că vreau să îl fac fericit, să îi ofer de toate" 

 Da, oamenii se pot schimba, însă nu în esenţă, ci doar în aparentă. Şi să nu crezi că am o viziune negativă sau pesimistă, sunt doar foarte realistă ! 

 Şi aşa cum îmi place să o fac, închei cu un citat  : "De ce nu-s oamenii aşa cum par; sau, dacă nu, să nu mai pară oameni." William Shakespeare 

Flying without wings

 Toată lumea caută acel ceva.
 Un lucru care te face împlinit. Îl vei găsi în cele mai ciudate locuri...locuri în care nu ştiai c-ar putea fi. Unii îl găsesc pe feţele copiilor lor, unii îl găsesc în ochii celor pe care îi iubesc. Cine poate nega bucuria pe care o simţi? Când ai găsit lucrul acela special...zbori fără aripi !
 Unii îl găsesc împărtăşindu-şi fiecare dimineaţă, unii în vieţile lor singuratice. Îl vei găsi în cuvintele altora, pentru că o singură vorbă te face să râzi sau să plângi.
 Când înţelegi ce mult înseamnă...zbori fără aripi.