Te-ai născut singur. Știu, e o afirmație destul de complexă și discutabilă dar în opinia mea e un lucru fix. Alții te-au învățat să mănânci, să faci primi pași, să vorbești și cu toate acestea tu ai descoperit lumea, tu ai învățat să supraviețuiești răutăților exterioare. Cu anii, a dispărut inocența zilelor din copilărie și ai inceput să confrunți viața. Momentele când te simți singur sunt mult mai multe decât cele în care te simți înțeles și iubit de cei din jurul tău. Înveți cum să trăiești înconjurat de oameni, dar singur. Lucrurile care te completau cândva acum îți lasă un gol imens în inimă. Sufletul? Țintești să faci binele dar te trezești făcând răul. Visezi la lucruri, la momente dar ajungi să te lovești de realitate. Ești un visător, din păcate visătorii sunt cei mai dezavantajați, sunt cei care suferă cel mai mult și au așteptările cele mai mari. Încerci să schimbi ceva la tine, încerci să devi realistul incurabil, dar și acesta e doar un vis. Un vis care se sfârșește cu tine renunțând, obosit, epuizat.
