Despre tine

Te-ai născut singur. Știu, e o afirmație destul de complexă și discutabilă dar în opinia mea e un lucru fix. Alții te-au învățat să mănânci, să faci primi pași, să vorbești și cu toate acestea tu ai descoperit lumea, tu ai învățat să supraviețuiești răutăților exterioare. Cu anii, a dispărut inocența zilelor din copilărie și ai inceput să confrunți viața. Momentele când te simți singur sunt mult mai multe decât cele în care te simți înțeles și iubit de cei din jurul tău. Înveți cum să trăiești înconjurat de oameni, dar singur. Lucrurile care te completau cândva  acum îți lasă un gol imens în inimă. Sufletul? Țintești să faci binele dar te trezești făcând răul. Visezi la lucruri, la momente dar ajungi să te lovești de realitate. Ești un visător, din păcate visătorii sunt cei mai dezavantajați, sunt cei care suferă cel mai mult și au așteptările cele mai mari. Încerci să schimbi ceva la tine, încerci să devi realistul incurabil, dar și acesta e doar un vis. Un vis care se sfârșește cu tine renunțând, obosit, epuizat.

Omul gării

 Vineri, ora 5 pm, zăpadă, liniște, doar câțiva studenți rămăși peste program și un aer aspru asupra orașului. Aștept, cu muzica în căști și cu gândul la examenul psihologic educațional să ajung la vechea casă părintească. Mă las pierdută în timp ce mă uit pe geam la apus și-l zăresc pe el .. frigul de afară nu-l împiedică să se odihnească pe bancile albastre, pline de praf și pline de rămășițe de mâncare. Are barbă, e îmbrăcat de toamnă, și într-un mod misterios îi invidiez liniștea. Unde-i trecutul lui? Care-i povestea lui? Cum a ajuns de la copilul gingaș , zâmbareț, la omul de azi? Am un gol, nu știu dacă e doar curiozitate sau e doar felul în care creierul meu îmi spune că acestea sunt consecințele acțiunii lui. Inima îmi e plină de milă, în timp de creierul se luptă cu argumente convingătoare că sigur e un alcolic care și-a aruncat pe geam toată viața, care nu a știut să prețuiască ce are, care a fost un delăsător toată viața lui, un om care nu o luptat îndeajuns pentru valorile acestei lumi. Cu toate acestea, inima contraataca, spunând că nu toți se nasc bogați, că unii sunt predestinați sărăciei, mizeriei, răului, că indiferent de caracter, temperament, acțiuni, viața lui rămâne tot mizerabilă. E o problemă a societății? E o problemă a Divinului? Îl privesc cum după nici 10 minute se trezește și încearcă anevoios să intre în trenul ce urmează să plece în aproximativ 5 minute. Desigur, vocea aspră a nașilor o pot auzi și prin căștile mele uzate spunându-i aspru: "este a3a oară când te dau jos din tren , pleacă din față ochilor mei”. Uitându-se în jos, la probabil singura pereche de papuci ai lui, cu fața încruntată și o privire zdruncinată, omul gării își alege acum o nouă bancă pe care să-și așterne capul în noaptea asta, la o temperatură cu -1 , iar tu ..tu mergi acasă în patul tău comfortabil, mă gândeam eu. Cum aș putea să mă bucur acum de tot când am în minte doar privirea lui tristă până în măduva oaselor. Să mă bucur, să fiu multumitoaare pentru ceea ce am? Da, contează .. dar nu face diferența, nu există gol mare sau gol mic , e doar gol, sentimentul nimicului, trăiește tu cu asta!