Suntem diferiţi. Cu toţii ştim asta. Cu toate acestea ne uităm ciudat la cei ciudaţi. Ne credem mai buni, mai superiori. Păcat că puţini dintre noi suntem şi auto-critici, şi printre cei puţini mă număr şi eu. Nimic nu e mai perfect decât să stai la o cafea cu cei mai speciali oameni din viaţa ta, un lucru care mi-a făcut ziua perfectă. Pălăvrăgind de o oră sau două, ceea ce e irelevant pentru că timpul petrecul cu ei nu mai e timp, nu-l măsori, dacă faci asta s-ar putea să te întristezi, gândindu-te că nu puteţi sta veşnic împreună, and by the way, thank you God for my friends, aproape intrasem într-o depresie urâtă dându-mi seama că în ziua de azi normalul nu mai e normal. Că dacă încerci să fii tu insuţi rişti ca oamenii să te îngroape, la figurat, pentru că totul e planifcat dinainte, şi chiar dacă suntem într-o ţară liberă, adevărata libertate constă în a fii tu. Ceea ce foarte puţin o mai fac azi. De ce? Pentru că ai şanse mari să fii cineva în viată fiind ''pupincurist'' , şi uite cum dispare umanitatea. M-am gândit că problema e la mine, că sunt eu prea sinceră, prea realistă, prea critică. M-am gândit că ar trebui să mai îmi stăpânesc gura asta mare. Dar sincer, n-aş mai fi eu. Atâta timp cât am echilibru, şi atâta timp cât ai echilibru, suntem noi. Şi urăsc scuza: ''sunt om, greşesc!'', de ce nu o folosim în sens invers?: ''sunt om, fac asta'', ''pentru că pot'', ''pentru că aşa simt'', ''pentru că e visul meu''. Dragul meu, cei care te iubesc cu adevărat te vor accepta, fără nici un compromis. Încearcă să faci şi tu la fel. Uită, Iartă. Avem nevoie unii de alţii. Speră, iubeşte, plânge, urlă...e normal.
''Dacă zâmbeşti ştii că totul va fi bine,ştii că totul ţine de cât de mult poţi cere de la tine''.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu